Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CHIAR EL

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 760 pentru CHIAR EL.

Cincinat Pavelescu - Apologia dracului

... Cincinat Pavelescu - Apologia dracului Apologia dracului de Cincinat Pavelescu (Jean Richepin) FRAGMENT Tatălui meu O, da! eu sunt urâtul, învinsul, blestematul. El marele, eu micul, el totul, eu nimic; El zis-a că prin mine născutu-s-a păcatul, Dar eu vă sunt amic. El zis-a că-nșelat-am pe întâiul vostru tată, Dar dulce era mărul oprit, și l-a gustat, Gând raiul i ... chin. Când dânsa îl va strânge la pieptul ce palpită, Când buzele pe buze șopti-vor amoros, Eternul din a slavei lumină strălucită Chiar el va fi gelos. Și ce-am promis ținut-am: plăcere, fericire, Amor, surâsul fraged de prunc nevinovat, Și lungile extaze, și veșnica iubire, Pe toate ... stăpânit-ați materia-n mișcare, Pâtrunserăți prin mine misterurile ei, Puterea ce v-am dat-o a fost atât de mare Încât sunteți chiar zei. Străpunserăți chiar munții, titanici prin voință, Pe mări vă legănarăți orașe-ați ridicat, Pământul prin răbdare, sudori și iscusință, Mereu l-ați preschimbat. Din fiecare taină făcurăți ... ...

 

Mihai Eminescu - Moș Iosif

... mare. Cu o măiestrie rară el știa să se înșele pe sine însuși. Toate dezlegările pe care i le-nsufla mintea lui sănătoasă și ageră el gândea că provin numai din combinările astrologice, în care el încifra ceea ce nu era în ele. Unde mintea lui proprie nu-i da o dezlegare, acolo nici astrologia cea grecească n-o putea face ... tineri erau atât de deșerți, atât de lipsiți de cunoștințe, încât i-ar fi fost lesne să-i rușineze prin întrebările sale, de natură mireană chiar. El era un polihistor considerabil, dar miile de cunoștințe grămădite în capul ăsăuî se cristalizează împrejurul unui singur sâmbure, mai presus de orice îndoială: Biblia. El ... să compuie cărți contra Bibliei . De aceea mirarea lui era mare când vedea că pe zi ce merge tocmai aceste idei se lățesc pe care el le credea ca un pas înapoi al lumii, iar nu unul înainte. De aceea el se-ndoia dacă lumea aceea înaintată la care semenii lui își trimiteau copiii era într-adevăr înaintată. Aceste îndoieli apoi îl făceau să consulte astrologia ... să-și răspundă, de aceea astrologia răspundea lucruri a căror înțeles obscur el ...

 

Emil Gârleanu - Colonelul

... calului ce tremura, se simțea fericit. Mânca, dormea, trăia ca soldații lui, îndura toate și era mulțumit. Șuieratul gloanțelor, în recunoașterile pe care le făcea chiar el, i se părea doar bâzâituri de albine. Și în vălmășagul sângeros, în vârtejul de moarte în care s-a aruncat la Smârdan, în ... îngrijea, viața i se întunecase cu totul. Nu mai putea privi nici pe fereastră, nici odăile nu le mai cutreiera. Simțea că se duce, dar el cunoștea bine moartea. Nu se temea de dânsa. O aștepta și parcă-i părea rău că nu-i putea ieși în cale. Nici nu se ... câteva ori, își dădea seama că e într-o amorțire grea; visele ce-i cutremurau somnul acesta le știa că nu-s în ființă, știa chiar că visează, și totuși i se părea că lunecă într-o lume străină, din care nu înțelegea bine nimic. Îl cuprinse o căldură grozavă; deodată ... mâna la cap. Încetul cu încetul se lăsă moale, ca o petică; parcă nu mai avea nici sânge, nu-i mai bătea nici inima, și chiar oasele i se topiseră. I se părea că e totuna cu patul, că era subțire ca cearșaful, întins ca ...

 

Vasile Alecsandri - Novac și corbul

... te-oi adăpa Nu cu sânge păsăresc, Dar cu sânge păgânesc!" Corbul vesel croncănea, Inelu-n plisc îl punea, Aripile-și întindea, Și pe cer el se zărea, Întâi ca un porumbaș, Apoi ca un lăstunaș, Apoi ca un bondăraș Și-n zare dacă-ajungea, El din zare se ștergea. III În munții Catrinului, În pădurea Pinului Odihnea Baba-Novac La umbra unui copac, Și prin vis el tot vedea Pe feciorul său Gruia. Iată-un corb că se ivea Și pe-o creangă se punea Chiar deasupra capului, Capului Novacului: Corbulețul ușurel Avea-n pliscu-i un inel Care jos cădea din el Chiar în barba lui Novac, Lui Novac, Baba-Novac. Adormitul se trezea, Și inelul cât vedea, Scotea haine novăcești, De punea călugărești, Scotea cuca de Novac ... din gură-așa zicea: ,,Auzit-am, auzit De-un voinic ce mi-ați robit, Iată-mă-s că am sosit Să vi-l plătesc îndoit". El desagii deșerta, Turcii toți năvală da, Și pe jos se tăvălea, Unul pe-altul se-mpingea. Iar Novac că alerga, Pe Grue mi-l dezlega ... ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de septembrie

... junie, mi-ai dat a ta iubire Și scepticul îndată de cer nu se-ndoi! Mi-ai zis: Poetul are o misiune sfântă... El trebuie să creadă și n-am mai cercetat. Poetul e o harpă: nu cugetă, ci cântă Chiar el nu se-nțelege, dar este ascultat! Prin lumile luminii se-ntraripă să zboare Și-n urma sa deșiră frumoși mărgăritari, Pământu-n depărtare îl lasă ... voioasă șezând pe-un verde mal! În jurul bărcii mele, un stol de nereide Venea ca să se joace cu părul râurând, Aș fi putut chiar cerul atuncea a-l desfide, Cu cerul eram însă, și cerul mi-era blând! Zâmbeam la orice rază venea să mă mângâie, Eram ...

 

George Topîrceanu - Deschiderea stagiunii. Săptămâna Caragiale

... le-a zugrăvit Caragiale. Prefectul Tipătescu e un om modern. Lustrul manierelor îi acopere fondul de necinste și-i dă aproape aparența unui occidental. El e mai cult și mai inteligent decât toți oamenii din Scrisoarea pierdută . S-a mai spus că el singur dintre toți e în stare să-și dea samă de situație. El e acela care într-un moment se ia cu mâinile de cap și exclamă: „Ce lume, ce lume!â€� În lumea aceasta el pare un expatriat. Tipătescu e mai general, mai puțin local și tocmai de aceea mai puțin intens decât Pristanda. Vechiul polițai e o figură atât ... din teatrul lui Caragiale au acest fond. Jupân Dumitrache Titircă inimă-rea din Noapte furtunoasă nu e numai un personagiu tipic social, reprezentantul unei clase; el e din întâmplare și tipul bărbatului pe care nevasta îl înșală chiar sub nasul lui, cu acela în care el are mai multă încredere. Coana Veta e nu numai mahalagioaica tipică, dar e și femeia sentimentală, foarte puțin zvăpăiată, care a trecut de ... omului căruia a reușit să-i câștige toată încrederea și pe care-l înșală fără rușine. ... Toate acestea vor să vă spună că, ...

 

Cezar Bolliac - O dimineață pe Caraiman

... eter? Cine-ar putea să spuie această panoramă? Prin vorbe cine poate s-arate-acest mister? Eshil le-ar zice iaduri, adâncuri sfărâmate, În care el privește pe Jupiter trăsnind, Giganți și Ecatonhiri, Titani care îl bate, Zvârlind în ceruri munți, și p-Adis greu rănind. Pe Leaota noroasă ce ochiul ... cum se pierde la norul ce-a să-ncrunte; D-o linie greșeală, și piere-ntr-un moment... Din astă nimicie în care el se crede, Pierdut în elemente, un punct microscopic, Suflare de insectă ce nici chiar el se vede, O particulă-a brumei pe val oceanic, Se simte totd'odată că nu mai e nemernic; E mare cât și lumea ... ncape-n firmament; Dă mâna cu principul al Totului puternic; E univers gândirea-i; amoru-i, element. În el e și registrul epocelor trecute, În el e și putința natur-a scormoli; L-ascultă elemente, se-njug, sunt prefăcute La semnul mânii sale, la ce va chibzui. El are facultatea Tăria a străbate, A măsura eterul, a-l strânge, compacta, A descompune corpuri, și globuri

 

Vasile Alecsandri - Răzbunarea lui Statu-Palmă

... Trestiana, frate?“ zice Strâmbă-Lemne. „O cunosc... când se arată, soarele îi face semne, Căci de când Ileana mândră n-au văzut el așa floare... Ca Ileana Cosânzana, fata-i chiar ruptă din soare!“    â€žBine zici, dar nu-mi stă-n minte cum l-așa frumoasă fată Buturuga Statu-Palmă au putut să ... viscol, ducând larmă, Plopul nalt l-a lui suflare ca o creangă se mlădie, Ulmul cade, fagul crapă și stejarul gros se darmă.    El pătrunde prin desime, trece iute prin zăvoaie, Și sub brațul său puternic totul pârâie, trăsnește, Tot se rumpe, se răstoarnă, se sucește, se îndoaie, Ș ... mare mi-l prăvale!...“ Note ↑ Statu-Palmă-Barba-Cot este un personagiu fantastic din cei mai originali cari se găsesc în povești. El e un pitic monstruos, având satura mică de o palmă și barba lungă de un cot. Locuința lui este într-un vârf de plop; iar ... eroul ce se luptă cu zmeii, cu balaurii, cu urieșii și cu fearele codrilor pentru apărarea fetelor de împărați care se dau în dragoste cu el. Pepelea reprezintă spiritul glumeț al românilor; ...

 

George Coșbuc - Un pipăruș modern

... de străpezi, Dar nu pocnesc c-așa li-e firea, Ci foamea aduce pocnirea. „Nu-i modru, nu! De ce stau par? Își zice, el: Ce dracu-i asta? Mă duc ca să-mi găsesc nevasta;— Mă duc, duc, zău! Plec astăzi chiar!“ El își tocmește deci opinca Și pleacă-n țări după Savinca. P-un cal ce varsă foc pe guri Și veci de veci nu s-ostenește ... Cât sta biet Chim făcut suveică: Iar sfântul Soare — tunde-o neică Să nu-ți bat colbul din scurteică! Ei, hei! Dar cine bombarda? Chiar sfânta maică-a lui sfânt Soare! Zău! Flacără pe nări lăsa, Și-avea priviri răzbunătoare Și-n mâni avea un—hop-șa-șa ... nu te văd p-aici! Auzi! De nu vrei să mânci cucuruzi, Pornește! Haid’, șperlă și pară...!“ Achim cotor e om cu minți; El dă din cap scrâșnind din dinți Și-o cam grăbește din picioare. „Oh, bată-l pacostele, Soare! Dar ce-a pățit! în ... duce, Făcând de spaimă câte-o cruce. „Mă duc la sfânta Luni! La ea, Să-ntreb de Savincuța mea!“ Cu-acest gând ...

 

Ioan Slavici - Păcală în satul lui

... fost cam scurtă socoteala aceasta, dar în satul lui Păcală multe se întâmplă. Păcală, de! ce să facă!... Dacă ar fi voit, ar fi găsit el ac pentru cojocul sătenilor; el însă nu voia. Avea tragere de inimă penru oamenii din satul lui. Nu! pe oamenii din satul lui nu putea el să-i încurce, cum ar fi încurcat a bunăoară pe oamenii din satul lui Tândală. Întinse dar pielea să se usuce, iar după ... păgubaș, începu să se plângă, nevasta, ca toată muierea bună și credincioasă, îl mângâia cu vorbe bune, iar Păcală, ca tot omul cumsecade, ieși și el din unghiul lui, ca să-i spună stăpânului de casă că e și el aici, să-i ceară iertare că a îndrăznit și să-l mai roage și pe el de conac. — Fă muiere, grăi bărbatul după ce se mai încălzi în cuibul lui, mie mi-e foame; n-ai tu ceva de mâncare ... și plăcinte de cele bune; cum ar face ca să bea o gură de rachiu și să guste măcar o dată din vinul cel vechi. El ...

 

Duiliu Zamfirescu - Levante și Kalavryta la Missolonghi

... rătăcită, Pare-a urmări în zboru-i o vedenie iubită, Ce, pe căi nestrăbătute, dinainte-i vecinic fuge, Iar când doru-i, nici chiar doru-i călător, n-o mai ajunge. Năpădită-atunci de lacrămi însăși sânul și-l cuprinde Vrând în el să stăpânească un necunoscut fior... Sânul însă n-o ascultă, alba-i față i s-aprinde Și oftând, mai fără voie, zice: “Ah, mi ... încălzit!... Iată barca... Iat-o vine. Lanțul ei lin se anină După gâtul unui tigru; marmură sculptată, fină; Iar din luntrea cea grăbită sprinten sare chiar Levante De la Zante. El tăcut se furișează printre sălile pierdute Întrebând lampele stinse, vorbind zidurilor mute, Cercetând ușă cu ușă și la orișice mișcare Simțind inima-i cum bate ... e dor, mi-e dor...â€� Un pas, înc-un pas... și iată-l! Iată cleftul la intrare Pironit de gelozie, rămas mut de întristare... El privește la englezul ce sărută în uimire Mâna ei, alba ei mână, căreia nebuni se-ntrec Zantioții toți să-nchine neschimbata lor iubire, Luntrea, armele ... a ta. Vino, vis trimis de noapte și de buza-mi ce s-aprinde, Dor cu ochii ca seninul, vin, lipește-ți buza ta. Însă ...

 

   Următoarele >>>